21.000 de festivalieri și-au dat întâlnire la Sibiu pentru a participa la un maraton de concerte memorabile susținute, pe cele 3 scene concept, de 16 trupe din România și din străinătate, și la evenimentele alternative oferite de ediția din acest an a festivalului ARTmania în parteneriat cu muzee și instituții culturale de prestigiu.

Cea de-a 16-a ediție ARTmania a stat sub semnul îmbinării muzicii, culturii și angajamentului social și a fost făcută posibilă de implicarea unei echipe de 100 voluntari și de implicarea întregii comunități ARTmania în susținerea celor în nevoie și în protejarea resurselor: peste 500 kg de deșeuri au fost colectate separatpeste 7.000 de lei au fost donați pentru sprijinirea persoanelor ucrainene aflate încă în zona de război și 8.500 de lei au fost donați pentru susținerea copiilor în nevoie.

În plus, ediția din acest an, care s-a desfășurat între 28 – 30 iulie, a fost și gazda unor premiere importante pentru țara noastră:

  • Parteneriatul cultural stabilit pentru prima dată de un festival din România cu două festivaluri norvegiene emblematice: Inferno Metal Festival și Midgardsblot Metal Festival.
  • Show-uri susținute în premieră pentru România de Porcupine Tree (reuniți după 10 ani de hiatus), Emperor sau KOIKOI, alături de o serie de alte nume iconice, precum: Wardruna, Samael, Pain of Salvation, Haken, Sirenia, Vulture Industries, We Are Numbers, Asemic sau RoadkillSoda.

Și în acest an, line-up-ul festivalului a oferit un mix eclectic de genuri muzicale și experiențe artistice unice. De la Emperor, cu sunetele lor intense de black-metal, și Wardruna cu atmosfera lor neo-dark-folk ancestrală, până la Porcupine Tree și explorările lor progresive profunde, Pain of Salvation și mixul lor inovator de genuri muzicale, Haken și abordarea lor progresivă captivantă, fiecare trupă a adus o contribuție specială la atmosfera captivantă a festivalului.

  • Susținerea comunităților din zone de conflict prin sprijinirea asociației ucrainene UAME în eforturile de strângere de suport, prin inițiativa caritabiă Music Saves UA, pentru persoanele ucrainene aflate încă situații dramatice în zona de război.

Pentru prima dată pentru un festival rock de la noi, design-ul celor 3 scene concept (ARTmania Spot, Voice of Odin și Freyja’s Weeping) au introdus festivalierii în atmosfera captivantă oferită de îmbinarea inedită a mitologiei românești cu cea nordică.

Așa cum și-a obișnuit fanii, ediția din acest an experiențe culturale variate, întărind conexiunea dintre muzică, artă, istorie și antreprenoriat cultural.

Pe parcursul a trei zile pline de energie și de emoție, pe lângă concertele live – festivalul a oferit o serie de manifestări variate menite să îmbogățească perspectiva participanților asupra culturii și artei – de la prelegeri despre mitologia nordică, susținute în parteneriat cu Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu, una dintre cele mai vechi biblioteci din România (peste 160 de ani de existență), la proiecții de filme norvegiene,  în colaborare cu Ambasada Norvegiei în România oferite de institutul de Film Norvegian. De asemenea, participanții la festival au avut posibilitatea de a vizita muzee și expoziții în baza brățării de festival grație parteneriatelor devenite deja tradiție încheiate cu Muzeul Astra, cea mai importantă instituţie etnomuzeală din România și cel mai mare muzeu în aer liber din Europa și cu Muzeul Brukenthal, cel mai vechi muzeu din Romania, care găzduiește opere de arta precum: “Omul cu tichie albastra”, de Jan Van Eyck, „Taranca cu Furca” – Nicolae Grigorescu, The Holy Family-Jacob Jordaens etc.

Accesul gratuit la Muzeul Astra a permis publicului să exploreze patrimoniul românesc într-un cadru autentic și să se îmbogățească cu perspective noi și fascinante. De asemenea, Muzeul Brukenthal, a adăugat un plus de rafinament și eleganță evenimentului, iar prin intermediul acestui parteneriat, participanții la festival au beneficiat de un discount semnificativ de 50% la intrarea în muzeu, oferindu-le astfel șansa de a se bucura de bogăția artistică și culturală a muzeului. Mai mult decât atât, Muzeul Brukenthal a deschis porțile pentru un interviu special cu trupa Porcupine Tree, amplificând experiența artistică și aducând publicul mai aproape de artiști.

În plus, în această ediție a fost înregistrat un record de vânzări de cărți și viniluri. Acest lucru a fost posibil datorită parteneriatului cu librăria Cărturești, care a adus o selecție variată de opere literare și muzică în format fizic, într-un spațiu dedicat special în cadrul festivalului.

Un rol central în dezvoltarea acestei ediții l-a avut proiectul „Punți Muzicale Prin Antreprenoriat Cultural”, o inițiativă unică lansată de ARTmania Events. Acest proiect, finanțat prin Granturile SEE 2014 – 2021 în cadrul Programului RO-CULTURA, a reprezentat o punte de legătură între cultura și antreprenoriat, contribuind la crearea unui mediu favorabil dezvoltării economice și sociale prin intermediul cooperării culturale și gestionării patrimoniului cultural.

Codruța Vulcu, fondatoarea și directoarea ARTmania Festival, a declarat: „Am fost extrem de încântați să oferim o experiență culturală complexă în cadrul celei de-a 16-a ediții a festivalului nostru. ARTmania nu este doar despre muzică. Este și despre expunerea la noi forme de manifestare artistică și despre explorarea conexiunilor profunde dintre diferite forme de artă, posibilitate pe care o oferim în fiecare an, participanților mici și mari ce fac parte din comunitatea rock-metal.

Doresc să transmit publicului nostru că sunt deosebit de încrezătoare în capacitatea și deschiderea sa de a promova cultura alternativă și progresivă, așa cum am făcut-o și în toți acești ani prin intermediul festivalului ARTmania. Viziunea mea inițială de a aduce în prim-plan muzica alternativă și inovația culturală a găsit rădăcini adânci în inimile iubitorilor de artă și suntem mândri să vedem cum această comunitate a crescut. Suntem bucuroși să vedem că membrii comunității rock-metal, o comunitate de nișă, s-a dezvoltat în cei 18 ani de când existăm și că cei alături de care am crescut, mulți dintre ei venind de tineri aici, revin acum alături de familie și de copii. Printre iubitorii de muzică și de arte care ne-au vizitat în acest an au fost in jur de 500 de copii care au venit să se bucure de muzică și de expoziții alături de părinți. Ne bucurăm că putem contribui și noi la îmbogățirea experienței culturale a tinerelor generații.

ARTmania a devenit un spațiu al libertății de exprimare, al creativității nelimitate și al explorării unor genuri muzicale și culturale neconvenționale. Cu fiecare ediție, am avut bucuria de a vedea cum comunitatea noastră rămâne deschisă și curioasă să descopere noi forme de expresie artistică, să îmbrățișeze concepte inovatoare și să sprijine artiștii și evenimentele care ne aduc împreună.

Suntem încrezători că publicul nostru va continua să fie un catalizator important în promovarea culturii alternative în Sibiu și în întreaga țară. ARTmania nu ar fi putut ajunge aici fără sprijinul și entuziasmul celor care ne sunt alături, iar eu sunt profund recunoscătoare pentru această comunitate dedicată și pasionată.”

La nivelul faptelor bune, ARTmania Festival, împreună cu Kaufland România, a continuat parteneriatul cu Fundația Hope and Homes for Children și Act for Tomorrow pentru a asigura un viitor mai bun pentru copiii vulnerabili și pentru protejarea mediului înconjurător.

Hope and Homes for Children a fost prezentă în cadrul festivalului oferind activități variate dedicate strângerii de fonduri pentru copii orfani, a tinerilor talentați aflați în grija fundației – De la facepainting și produse specifice de festival, la roata norocului și video booth-ul și până la versiunea de realitate virtuală a jocului „Air Guitar”, ce a oferit o experiență muzicală cu adevărat imersivă participanților.

Asociația Act For Tomorrow a sprijinit festivalul în gestionarea responsabilă și eco-friendly a deșeurilor, susținând eforturile ARTmania de conturare a unui eveniment sustenabil, de reducere a amprentei de carbon și de gestionare responsabilă a resurselor.

Această ediție a ARTmania Festival a fost cu adevărat un triumf al conexiunii dintre muzică, artă și patrimoniul cultural, reușind încă o dată să îmbine într-un mod inedit experiența muzicală cu explorarea artistică și culturală.

***

„Punți Muzicale Prin Antreprenoriat Cultural” este un proiect finanțat prin Granturile SEE 2014 – 2021 în cadrul Programului RO-CULTURA. Proiectul are o valoare nerambursabilă de 980.230,30 lei (198.102,36 euro) și se desfășoară pe o perioadă de 12 luni.

Granturile SEE reprezintă contribuția Islandei, Principatului Liechtenstein și Regatului Norvegiei la reducerea disparităților economice și sociale în Spațiul Economic European și la consolidarea relațiilor bilaterale cu cele 15 state beneficiare din estul și sudul Europei și statele baltice. Aceste mecanisme de finanțare sunt stabilite în baza Acordului privind Spațiul Economic European, ce reunește statele membre UE și Islanda, Liechtenstein și Norvegia ca parteneri egali pe piața internă. În total, cele trei state au contribuit cu €3,3 miliarde între 1994 și 2014 și €1,55 miliarde pentru perioada de finanțare 2014-2021. Mai multe detalii sunt disponibile pe: www.eeagrants.org și www.eeagrants.ro.

Programul RO-CULTURA este implementat de Ministerul Culturii prin Unitatea de Management a Proiectului și are ca obiectiv general consolidarea dezvoltării economice și sociale prin cooperare culturală, antreprenoriat cultural și managementul patrimoniului cultural. Bugetul Programului este de aproximativ 34 milioane de euro. Mai multe detalii sunt disponibile pe www.ro-cultura.ro.

***

ARTmania   Festival,   primul   festival   românesc   care   a   dezvoltat   în   România   ideea   de   îmbinare   dintre   artă   și divertisment, reprezintă o platformă dedicată promovării tuturor formelor de expresie artistică inspirate din cultura rock. 

Începând cu 2006, ARTmania   s-a   consacrat   drept   principal   promotor   regional   al   proiectelor   muzicale contemporane. Muzica este componenta de bază, dar reprezintă doar o parte din experiența pe care ARTmania Festival a dorit să o ofere iubitorilor de artă din România și din străinătate.

Încă de la început, ARTmania a fost gândită ca o platformă culturală care să ofere publicului diverse evenimente și moduri de a experimenta forme variate de expresie artistică, precum concerte, expoziții, lansări de carte și proiecții de film. 

Fiind cel mai longeviv festival rock din România și una dintre mărcile cu cea mai îndelungată tradiție de pe scena culturală regională, ARTmania și-a conturat propria identitate prin intermediul unui concept îndrăzneț și al unui ambient special: Piața Mare a uneia dintre cele mai frumoase cetăți medievale din Estul Europei.  

ARTmania explorează mereu drumuri noi, capitalizând experiența edițiilor anterioare, la care au concertat, între alții, Steven Wilson, Serj Tankian, Devin Townsend, Dream Theater, Opeth, Die Toten Hosen, Nightwish, Within Temptation, Apocalyptica, HIM, The Gathering, The Sisters of Mercy, Lacuna Coil, Helloween, Lacrimosa, Poets of the Fall și Deine Lakaien.